Umanizarea condiţiilor de detenţie ca direcţie de realizare a politicii execuţional-penale
Autor: LARII Iurie , RUSU Oleg
Data: 2022
Abstract
În articol este prezentată o caracteristică succintă a politicii execuţional- penale actuale care rezidă inclusiv în umanizarea condiţiilor de detenţie. În opinia autorilor, este necesar de a diferenţia condiţiile executării pedepselor şi a asigura respectarea necondiţionată a drepturilor şi intereselor legitime ale deţinuţilor. În acest sens, una din sarcinile de bază care stau în faţa sistemului administraţiei penitenciare constă în desfăşurarea unei activităţi de edificare, orientată spre îmbunătăţirea condiţiilor de deţinere; un management mai bun al resurselor umane; administrarea eficientă și garantarea siguranţei; prestarea serviciilor medicale de calitate; calificare profesională pentru persoanele private de libertate echivalente cu cele din sistemul public; programe educative, de alfabetizare, școlarizare și intervenție psihosocială; instituirea parteneriatelor public-private. În final se rezumă că umanizarea sistemului administraţiei penitenciare reprezintă un proces de durată şi anevoios organizarea căruia, la etapa actuală de reformare a sistemului, depinde în mare măsură de elaborarea unei noi doctrine de funcţionare a sa cu atragerea savanţilor şi experţilor în domeniu.