Răspunderea civilă a producătorilor și comercianților pentru produse defecte
Autor: GHERMAN-GRIMAILO Ana-Maria
Data: 2025
Abstract
Astăzi cadrul normativ al protecției consumatorului în Republica Moldova ia amploare, de altfel, consumatorul a devenit mai informat și asigurat din punct de vedere juridic, predominând principiul:„Un consumator informat - un consumator asigurat”. Dar, necătând la acest fapt, cazurile în care consumatorii sunt nemulțumiți de produsele pe care le-au procurat, fie că acestea au un anumit viciu, defect vădit, fie că nu mai corespund necesităților persoanei, sau nu întrunesc acele condiții necesare și esențiale de calitate ale produsului prestabilit inițial, predomină preponderent. Per ansamblu, protecţia juridică a consumatorilor este asigurată prin dreptul acestora de a introduce acţiuni în justiţie împotriva acelor agenţi economici care le prejudiciază drepturile şi interesele legitime. În vederea eliminării riscurilor, comercianții și producătorii sunt obligaţi să comercializeze și să pună la dispoziția consumatorilor acele produse care sunt certificate, întrunesc standardele europene de calitate, sunt omologate conform tuturor criteriilor de calitate înscrise în actele normative.