Cooperarea internaţională în domeniul dispunerii şi efectuării expertizei judiciare

Autor: PILAT Artiom , PILAT Sofia

URL: https://dspace.academy.police.md/cooperarea-internationala-in-domeniul-dispunerii-si-efectuarii-expertizei-judiciare/

Data: 2017

Abstract

Cu ocazia rezolvării cauzelor penale se pot ivi situaţii în care, în vederea soluţionării cauzei penale, sunt necesare anumite probe şi mijloace de probă care pot fi obţinute doar în urma aplicării cunoştinţelor speciale ale experţilor din străinătate. Instituţia procesuală prin intermediul căreia se obţin din străinătate acte procedurale necesare rezolvării cauzei penale este comisia rogatorie. Comisia rogatorie internaţională implică o deplasare de competenţă teritorială de la un organ judiciar la altul. În toate cazurile comisia rogatorie se întocmeşte de către procuror care este responsabil pentru urmărirea penală sau de către instanţa care examinează cauza. În cazurile de dispunere a expertizei judiciare la cererea de comisie rogatorie se anexează şi alte acte procesuale prin care este dispusă expertiza judiciară. Cererea de comisie rogatorie este transmisă prin intermediul Procuraturii Generale sau Ministerului Justiţiei.

Descriere

În: Anale ştiinţifice ale Academiei „Ştefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova. Știinţe juridice; Nr. 6, Chişinău, 2017, p. 54-59. ISBN 978-9975-121-58-3. ISSN 1857-0976.

Fișierele din acest articol

Acest articol apare în următoarele colecții