Consacrarea normativă și dimensiunile conceptual-juridice ale principiului legalității penale în ordinea de drept a Republicii Moldova
Autor: GHERMAN-GRIMAILO Ana-Maria
Data: 2026
Abstract
Mai bine de trei decenii Republica Moldova este antrenată în amplul proces de consolidare a statului de drept şi de edificare a democraţiei constituţionale. Acest proces impune cu pregnanță schimbarea radicală a concepţiilor şi practicilor statale existente până în 1991. Legalitatea incriminării, sub aspectul unui proces complex de calificare juridică a infracțiunii realizat de către legiuitor, constituie și astăzi un subiect tot mai des abordat atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară. Acest interes este dictat de realitățile moderne de a tinde spre un cadru legal clar, previzibil și accesibil, care să corespundă cu fermitate prevederilor constituționale. Astfel, cadrul legal în materia incriminării faptelor infracționale nu face o excepție de la acest deziderat. În acest context legalitatea devine un pilon central, un sprijin al statalității din toate timpurile, fără de care pur și simplu organizarea statală nu ar putea exista. În lucrarea de față vom analiza consacrarea normativă și etapizarea principiului legalității penale în cadrul sistemului de drept al Republicii Moldova.