Aspecte procesuale privind audierea minorilor în cadrul procesului penal
Autor: ARMANU Igor , PILAT Sofia
Data: 2024
Abstract
Drepturile copilului sunt drepturi fundamentale garantate tuturor copiilor din întreaga lume. Fiind reglementate prin lege, aceste drepturi au menirea de a proteja și a promova interesele copilului în societate. Nu există şi nici nu a existat vreodată o colectivitate umană care să nu fi promovat drepturile copilului. Interesul sporit pentru drepturile copilului a apărut îndeosebi în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, când a luat naştere prima mişcare preocupată de aspectele referitoare la dezvoltarea copilului, care pleda pentru protecţia acestuia împotriva neglijării, exploatării şi a violenţei. De asemenea, în perioada respectivă s-a pus accentul şi pe ideea de promovare a drepturilor de participare a copilului la luarea deciziilor cu privire la problemele importante din viaţa lor.