Aspecte evolutive privind incriminarea infracţiunii de sustragere sau extorcare a substanţelor narcotice sau psihotrope
Autor: COJOCARU Radion , SECRIERU Sergiu
Data: 2017
Abstract
Acest articol este dedicat studierii evoluţiei istorice de incriminare a infracţiunii de sustragere sau extorcare a substanţelor narcotice sau psihotrope incriminată la art.2174 C.pen. al Republicii Moldova. Autorul a evidenţiat premisele istorice care au stat la baza fundamentării răspunderii penale pentru traficul de droguri, în general, şi pentru sustragerea sau extorcarea substanţelor narcotice sau psihotrope, în special. S-a constat că incriminarea traficului de droguri s-a făcut necesară în momentul în care societatea a conştientizat necesitatea protejării sănătăţii publice ca valoare socială. În acest sens, s-a impus cu pregnanţă adoptarea unor măsuri preventive cu caracter legislativ, inclusiv şi a celor cu caracter juridico-penal.