Aspectele constituționale ale contractelor de achiziții publice
Autor: MURZAC Ana , VASILIŢA Vladimir
URL: https://dspace.academy.police.md/aspectele-constitutionale-ale-contractelor-de-achizitii-publice/
Data: 2025
Abstract
În Republica Moldova contractele de achiziții publice sunt guvernate de un cadru normativ care are menirea generală de a garanta respectarea drepturilor, libertăţilor şi a intereselor fundamentale a întregii societăţi, statuate atât în Constituţia Republicii Moldova, cât şi în conformitate cu standardele europene şi internaționale. O parte dintre reglementările constituţionale, cu incidenţă asupra contractelor de achiziţii publice, care sunt întâlnite şi sub forma principiilor de drept, pot fi menţionate cele referitoare la supremaţia legii, egalităţii, transparența și eficiența utilizării finanţelor publice, aspecte esențiale de care trebuie să se ghideze subiecţii implicaţi în procedurile de achiziții publice, inclusiv şi la examinarea acestor categorii de litigii. Aceste particularităţi reiterează caracterul primordial al normelor fundamentale în procesul de îmbunătăţire continuă a sistemului de achiziții publice. Prin urmare, chiar dacă în Constituția Republicii Moldova nu sunt statuate în mod expres prevederi normative aplicabile contractelor de achiziții publice, oricum, înţelegerea şi implementarea adecvată a principiilor enunţate supra, va contribui la fortificarea interesului public.