Recuperarea cheltuielilor pentru instruire, între munca forțată vs. oportunitatea ratată
Autor: VASILIŢA Vladimir
Data: 2023
Abstract
Prezentul articol, reprezintă unele puncte de vedere juridice cu privire la costurile şi cheltuielile efective, din contul bugetului public naţional, utilizate pentru instruirea funcţionarilor publici cu statut special. Importanţa cunoaşterii în detaliu a acestui subiect, printre altele, constă în faptul că această categorie de resurse financiare urmează să fie utilizate cât mai raţional posibil, cu respectarea tuturor regulilor şi principiilor finanţelor publice, precum şi ale responsabilităţii bugetar-fiscale. După absolvirea studiilor respective, fiecare beneficiar al instruirii urmează ca să-şi onoreze obligaţiile asumate. Însă, acest lucru nu are loc din variate motive, fie că pe parcursul perioadei de instruire, unii beneficiari nu finalizează studiile în modul asumat, fie că absolvind, nu activează acel interval de timp minim prevăzut în angajament În aceste situaţii, ultimul angajator, fie instituţia de învăţământ, trebuie să întreprindă absolut toate actele şi acţiunile necesare, în scopul recuperării cheltuielilor care au fost suportate pentru instruire.