Răspunderea penală a participanților

Autor: GLADCHI Gheorghe

URL: https://dspace.academy.police.md/raspunderea-penala-a-participantilor/

Data: 2023

Abstract

Problema răspunderii penale a participanților la săvârșirea unei infracțiuni este controversată și a ocazionat exprimarea de opinii diferite în știința penală modernă. Teoria participației penale s-a dezvoltat în direcția de accesoriu limitat al participației și recunoașterii răspunderii penale de sine stătătoare a participanților cu menținerea, în același timp, a unei influențe esențiale a faptei săvârșite, în mod nemijlocit, de către autor, asupra răspunderii celorlalți participanți. Actualmente acest concept este susținut în doctrină și îmbrățișat de majoritatea codurilor penale. Temeiul și limitele răspunderii participanților sunt stabilite, în corespundere cu aprecierea juridică penală a faptei săvârșite de autor, ce nu contravine reglementărilor legale privind temeiul general al răspunderii penale. Totodată, răspunderea fiecărui participant este de sine stătătoare și strict individuală. Toți participanții răspund pentru una și aceeași infracțiune, fiecare dintre ei răspunde pentru contribuția sa, în limitele acțiunilor comise personal, adică în funcție de rolul acestora în cadrul participației – organizator, instigator sau complice. Pedeapsa pentru toți cei care răspund pentru comiterea infracțiunii se va individualiza în cadrul limitelor legale prevăzute pentru autor. Instanța urmează să stabilească pedeapsa pentru fiecare participant, ținând seama, pe de o parte, de contribuția fiecăruia la săvârșirea infracțiunii, iar pe de altă parte, de criteriile generale de individualizare.

Descriere

În: Legea și viața, ediție specială, iulie, 2023, Conferinţa ştiinţifică interuniversitară cu participare internatională „Prevenirea şi combaterea criminalităţii: probleme, soluţii şi perspective” Ediția a V-a, 18 mai 2023, Chișinău, 2023, p. 110-116. ISSN 2587-4365.

Fișierele din acest articol

Acest articol apare în următoarele colecții