Managementul informaţiilor de securitate
Autor: BUZEV Anatoli , CREANGĂ Liliana
URL: https://dspace.academy.police.md/managementul-informatiilor-de-securitate/
Data: 2020
Abstract
Odată cu înaintarea în timp și dezvoltarea tehnologiilor informaționale, procesul de management al informațiilor de securitate este prezent în majoritatea acțiunilor derulate la nivelul instituțiilor de stat, economiei naționale, businessului, prestării serviciilor etc. Și totuși, când vorbim despre securitatea informațională, în multe entități există un decalaj între conștientizarea nevoilor de securitate și respectarea măsurilor de securitate. Acest fapt se explică prin abordarea greșită a concepțiilor asupra procesului de management al informațiilor de securitate, care pot rezulta în implementarea unor soluții ineficiente. Acest articol își propune să cerceteze noțiunea de ,,management al informațiilor de securitate” și să identifice cauzele şi condiţiile care favorizează lezarea siguranței informațiilor de securitate, în vederea deducerii recomandărilor privind măsurile de asigurare a securității informațiilor.