Procedura aplicării măsurilor de protecţie a victimelor violenţei în familie
Autor: OSOIANU Tudor , OSTAVCIUC Dinu
Data: 2022
Abstract
Violența în familie este o infracțiune actuală și răspândită, de prevenirea și combaterea căreia este preocupată întreaga societate, implicit și organele de aplicare a legii, cele din domeniul medicinii și protecției sociale etc. Această infracțiune, făcând parte din infracțiunile contra familiei și minorilor, aduce atingeri drepturilor membrilor de familie, a demnității lor umane, a diferitor stări psihologice, fizice, economice și de altă natură. De aceea, statul este obligat să intervină cu eficiente instrumente în vederea prevenirii și combaterii acestui flagel criminogen. În Republica Moldova este elaborată politica națională de ocrotire şi sprijinire a familiei, catalogând, în acest sens, violența în familie ca pe o importantă problemă de sănătate publică. Acest fapt nu este altceva decât o implicare activă a statului privind consolidarea, ocrotirea şi sprijinirea familiei, asigurarea respectării principiilor fundamentale ale legislaţiei cu privire la familie, realizarea egalităţii de gen între femei şi bărbaţi, asigurarea drepturilor și intereselor copiilor și, nu în ultimul rând, ale bărbaților care, de asemenea, pot fi subiecți pasivi ai violenței în familie.