Unele aspecte privind delimitarea raportului de protecţie a consumatorului de raporturile de procedură penală, procedură contravenţională şi de procedură civilă
Autor: TROFIMOV Igor
Data: 2021
Abstract
O normă juridică incorect înțeleasă de cei care urmează a o aplica, poate deveni cauză a încălcării drepturilor celor care această normă ar fi trebuit să le protejeze dreptul. Astăzi societatea noastră deja s-a obișnuit cu faptul că statul a adoptat o atitudine corespunzătoare proteguirii dreptului de consumator. Şi aceasta este firesc. Însă, este necesar de înţeles că dreptul protecţiei consumatorului, aşa cum şi raportul de consumator nu-şi are aplicabilitatea în toate domeniile dreptului, fiindu-i „închisă uşa” acolo unde relaţii similare sunt reglementate de alte categorii de raporturi, în special cele de drept procesual penal, drept procesual civil şi drept procesual contravenţional. În articolul de faţă vom încerca să dezbatem un subiect litigios abia apărut în practica jurisprudențială, dar care sperăm că va fi soluţionat în limitele „paşnice” ale ştiinţei juridice.