Analiza de drept comparat a reglementărilor privind ședința preliminară

Abstract

Ședința preliminară, comportă o importanță deosebită în vederea derulării în bune condiții a examinării cauzei în prima instanță. Reglementările procesual penale, actuale ce reglementează ședința preliminară, o prezintă ca o etapă secundară a fazei judecării cauzei. Această poziție este susținută și de cercetătorii de specialitate din domeniul dreptului procesul penal. Astfel, savantul Dolea Igor menționează că, „ședința preliminară este o etapă facultativă la examinarea cauzei penale în fond” [1, pag. 777]. Actualmente în practica judiciară națională se atestă o multitudine de cereri înaintate de părți în cadrul ședinței preliminare, după cum sunt: cereri privind asigurarea efectivă a dreptului la apărare, privind ridicarea sechestrului, aplicarea sechestrului, demersuri de prelungire, aplicare a măsurilor preventive, cereri privind constatarea nulității actelor de procedură, în special a rechizitoriului, cereri privind aplicarea sancțiunii inadmisibilității probelor în procesul penal etc. Faptul că ponderea etapei ședinței preliminare în cadrul fazei judecării cauzei are o importanță tot mai mare se dovedește și prin numeroasele excepții de neconstituționalitate ridicate de participanții la procesul penal a normelor procesuale ce reglementează ședința preliminară [2]. În prezentul studiu ne propunem să analizăm normele procesual penale din diferite state ce au ca obiect de reglementare aspecte țin de desfășurarea ședinței preliminare.