Huliganismul săvârşit cu aplicarea violenţei asupra persoanelor sau cu ameninţarea aplicării unei asemenea violenţe: tratări doctrinare şi propuneri de lege-ferenda

Abstract

Prin natura sa, infracţiunea de huliganism se referă la categoria faptelor penale, calificarea cărora prezintă complexităţi majore pentru lucrătorii practici. Aceasta se datorează existenţei în conţinutul componenţei de bază a art.287 CP a unor semne cu caracter estimativ, care reiese din aprecierea gradului de încălcare a ordinii publice, precum şi din diapazoane destul de largi ale violenţei aplicate asupra victimelor. Pericolul social al faptei date reiese inclusiv din aceea că deseori infracţiunea respectivă este urmată de unele infracţiuni grave contra vieţii şi sănătăţii persoanei şi cele împotriva patrimoniului. La prima vedere, structura laturii obiective a infracţiunii prevăzute de art.287 CP este destul de simplă, având în calitate de semn obligatoriu fapta infracţională, care încalcă ordinea publică sau se caracterizează printr-o obrăznicie deosebită. Însă, examinând amplu elementul dat al componenţei de infracţiune, constatăm că, în esenţă, fapta prejudiciabilă este formată din mai multe modalităţi normative cu caracter alternativ, două dintre care vor constitui obiectul de studiu al respectivului demers ştiinţific. Prin urmare, în pofida multiplelor modificări ale normei juridico-penale privind huliganismul, în doctrina penală persistă o polemică serioasă vizând determinarea esenţei social-juridice şi evaluarea semnelor constitutive ale componenţei date de infracţiune.