Aspecte ale evoluției instituției succesiunii în dreptul român vechi

Abstract

În dreptul român vechi transmiterea bunurilor se făcea pe cale legală şi testamentară. În conformitate cu moştenirile legale, copiii legitimi şi adoptivi, atât băieţi cât şi fete, aveau o egală vocaţie succesorală a bunurilor părinţilor lor decedaţi. Copiii naturali succedau numai la moştenirea propriei lor mame. Se admitea reprezentarea succesibililor decedaţi înainte de deschiderea succesiunii de către urmaşii lor. Copilul vitreg avea aceleaşi drepturi de moştenire ca şi cel legitim, însă numai la succesiunea părintelui bun. Datoriile succesorale treceau asupra moştenitorilor, moştenirea testamentară deschizându-se pe baza testamentului oral sau scris. Atât testamentele orale cât şi e scrise se făceau în prezenţa martorilor. Părinţii îşi puteau dezmoşteni fiii dacă considerau oportun acest lucru.