Abstract:
Accelerarea urmăririi penale este un subiect sensibil
și este strâns legată de termenul examinării cauzei penale.
Nerespectarea termenului rezonabil sau, mai bine zis,
încălcarea acestui termen afectează dreptul părților la un
proces echitabil în virtutea art. 6 din Convenția Europeană
a Drepturilor Omului.
Accelerarea urmăririi penale este un remediu pentru
părțile în proces care consideră că li s-a încălcat termenul
de examinare a cauzei sale. Soluționarea problemei privind
încălcarea termenului rezonabil, precum și dispunerea accelerării
urmăririi penale ține de competența judecătorului
de instrucție.
Părțile pot cere accelerarea urmăririi penale și procurorului
ierarhic superior, care este obligat să intervină în vederea
asigurării drepturilor procesuale a participanților la
proces. Legislația procesuală penală garantează destule remedii
pentru asigurarea termenului rezonabil al urmăririi
penale, precum și pârghii destule pentru a asigura dreptul
părților la un proces echitabil.
În ceea ce privește examinarea propriu-zisă a cererii de
accelerare a urmăririi penale, precum și conținutul cererii
respective, criteriile în baza cărora judecătorul de instrucție
adoptă decizia, legislația procesuală penală din Republica
Moldova nu reglementează în concret acest fapt. Prin
urmare, articolul respectiv vine să aducă concretizări în
această privință, concluzii și propuneri de rigoare.
Description:
În: Anale ştiinţifice ale Academiei „Ştefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova. Știinţe juridice; Nr. 14, Chişinău, 2021, p. 118-133. ISBN 978-9975-135-44-3. ISSN 1857-0976.