Abstract:
În lumea contemporană instituţia drepturilor omului reprezintă o însemnătate
majoră. Concepţiile cu privire la drepturile omului au suferit corective
importante, astfel în prezent instituţia este deosebit de complexă. Se poate vorbi
chiar de un proces al elaborării drepturilor omului pe plan internaţional, date
fiind substanţialele dezvoltări ale acestora, determinate în principal de adoptarea
a numeroase convenţii internaţionale. Abordarea protecţiei drepturilor
omului la nivel internaţional condiţionează faptul că problema drepturilor
omului nu mai reprezintă un domeniu exclusiv de competenţă naţională.
Normele internaţionale cu privire la drepturile omului reprezintă un numitor
comun la care au putut ajunge statele cu sisteme politice şi sociale interne
diferite şi specifice. Spre deosebire de alte norme internaţionale, cele juridice
în materia drepturilor omului sunt direct aplicabile în dreptul intern, având ca
beneficiari indivizii.
Cuprinzând principii, mecanisme, proceduri ce ţin de ordinea juridică
internă, dar şi de cea internaţională, instituţia drepturilor omului prezintă
un caracter bivalent; în acelaşi timp este o instituţie de drept intern, integrată
normelor constituţionale, dar şi o instituţie de drept internaţional, configurând
trăsăturile unui principiu juridic aplicabil în relaţiile dintre state.
Description:
În: Protecţia drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului în procesul asigurării ordinii şi securităţii publice: (Materialele conferinței ştiinţifice cu participare internaţională, Ediția a III-a, 7 decembrie 2023), Chișinău, 2024, p. 118-124. ISBN 978-9975-135-84-9.