Apărarea drepturilor şi libertăţilor condamnaţilor la pedeapsa închisorii prin prisma implementării sistemului de garanţii

Abstract

Declaraţia Universală a Drepturilor Omului constituie o referinţă fundamentală a drepturilor şi libertăţilor omului. În Declaraţie se arată că baza libertăţii, dreptăţii şi păcii în lume este recunoaşterea demnităţii inerente tuturor membrilor familiei umane şi a drepturilor lor egale şi inalienabile. Aceasta îşi propune să creeze o lume a libertăţii şi demnităţii care trebuie să aparţină tuturor oamenilor, indiferent de religie, rasă sau sex. În temeiul Declaraţiei s-au elaborat pacte, tratate, convenţii şi constituţii. Atât Declaraţia, cât şi Constituţia, obligă autorităţile, mai ales justiţia şi implicit justiţia constituţională, la respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, printre care şi acele drepturi şi libertăţi prin intermediul cărora se asigură neatingerea laturii spirituale a personalităţii umane. Protecţia drepturilor omului presupune înainte de toate existenţa unor garanţii şi mecanisme pentru asigurarea exercitării lor. Dintre acestea, mecanismele jurisdicţionale s-au dovedit a fi cele mai eficiente. Ele au la bază exercitarea unor jurisdicţii ce au competenţa să examineze plângerile şi contestaţiile ce îşi găsesc temeiul în încălcarea drepturilor omului şi trebuie să pronunţe hotărâri cu caracter obligatoriu pentru cei interesaţi. Articolul analizează o serie de drepturi și libertăți fundamentale ale omului în lumina implementării lor de către condamnații la închisoare. Au fost identificate mecanismele, menite să garanteze exercitarea drepturilor și libertăților omului și cetățeanului, de asemenea, este analizat controlul civil considerat o garanție efectivă a respectării drepturilor omului în penitenciare.