Premisele adoptării cadrului normativ internaţional privind prevenirea şi combaterea luării de ostatici

Abstract

Infracţiunea de luare de ostatici a devenit o problemă internaţională stringentă în virtutea faptului că aceasta, prin pericolul pe care îl prezintă, prin formele de manifestare şi prin efectele pe care le produce, depăşeşte cadrul dreptului intern al unei ţări şi prezintă o ameninţare pentru întreaga comunitate internaţională. Luarea de ostatici, ca infracţiune de sine stătătoare la nivel internaţional, a fost menţionată pentru prima dată în Convenţia internaţională împotriva luării de ostatici, adoptată de Adunarea Generală a ONU la New York pe 17 decembrie 1979, aceasta fiind precedată de mai multe documente internaţionale referitoare la alte fapte asemănătoare. Drept imbold pentru elaborarea şi adoptarea respectivei convenţii poate fi considerat cazul tragic de luare în calitate de ostatici de către organizaţia extremistă „Septembrie Negru” a sportivilor, în perioada desfăşurării Jocurilor Olimpice (ediţia a XX-a) de la München, Germania, 5 septembrie 1972. Drept consecință, au decedat 17 persoane, dintre care 11 sportivi.