Abstract:
Sistemul juridic al oricărui stat reflectă atitudinea
faţă de problemele generate de criminalitate, inclusiv
de fenomenul narcomaniei. Conştiente de pericolul pe
care îl produc multiplele categorii de fapte antisociale,
dublate de existenţa varietăţii sistemelor juridice,
statele lumii, în vederea preveniri unor dezechilibre
procedurale, au luat măsuri menite să conducă la
adaptarea unui nou cadru juridic, prin incriminarea
de noi fapte privitoare la criminalitatea organizată,
aderând la tratate, convenţii şi acorduri internaţionale,
europene, regionale sau bilaterale, în acest fel
asigurându-se şi cadrul instituţional focalizat pe prevenirea
şi combaterea traficului ilicit de droguri.
Description:
În: Anale ştiinţifice ale Academiei „Ştefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova. Știinţe juridice; Nr. 14, Chişinău, 2021, p. 29-42. ISBN 978-9975-135-44-3. ISSN 1857-0976.