Abstract:
Republica Moldova dispune de un arsenal legislativ care ar trebui să permită o bună protecţie a patrimoniului cultural.
Însă realitatea denotă unele lacune normative, un deficit de fonduri şi competenţe, o implementare aproximativă şi
tolerantă a legii, precum şi lipsa de cooperare eficientă dintre diferite instituţii ale statului, fapt care afectează activitatea în
domeniul protecţiei patrimoniului naţional arheologic.
În această ordine de idei, ridică mai multe semne de întrebare reglementarea normativă a utilizării detectoarelor
de metale în scopuri arheologice. Prezintă anumite neclarităţi la nivel de reglementare şi de implementare prevederile ce
se referă la modalitatea de recompensare a descoperirii comorilor sau bunurilor susceptibile a face parte din patrimoniul
arheologic. Totodată, activitatea de prevenire şi combatere a criminalităţii care atentează la patrimoniul cultural naţional
este afectată de lipsa unor structuri în cadrul MAI specializate în acest domeniu. Iar realitatea cea mai neplăcută cu care se
confruntă societatea contemporană este dezinteresul comunităţii faţă de patrimoniul cultural, în special dezinteresul faţă de
protejarea acestor valori.
Description:
În: Anale ştiinţifice ale Academiei „Ştefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova. Știinţe juridice; Nr. 9, Chişinău, 2019, p. 59-65. ISBN 978-9975-121-61-3. ISSN 1857-0976.